Psaltul, folcloristul si criticul muzical Nicolae Filimon

Anul acesta se implinesc o suta patruzeci si sase de ani de la trecerea la cele vesnice apsaltului, folcloristului si primului critic muzical modern roman, Nicolae Filimon. Momentul este deosebit de important pentru muzicologia romaneasca, deoarece marcheaza nu apusul unui om, ci rasaritul criticii muzicale moderne romanesti. Daca pe scriitorul Nicolae Filimon istoria culturii noastre l-a recunoscut de multa vreme printre clasicii literaturii, in schimb pe muzicologul, psaltul, folcloristul si criticul muzical N. Filimon prea putini l-au asezat la locul bine meritat in istoriografia muzicii romanesti. Printre acestia amintim pe: George Calinescu, Nicolae Iorga, George Franga, Ion Ghica, Viorel Cosma, Mihail Gr. Poslusnicu, Gheorghe C. Ionescu, Mircea Voicana, Ion Roman.
 

Numele lui N. Filimon a aparut pentru prima data in presa romaneasca in ziua de 5 decembrie 1857, data care marcheaza trecerea publicisticii artistice romanesti de la perioada “ copilariei”, ilustrata de condeiele lui G. Cretianu, Ioan Samurcas, Cezar Bolliac, etc., la epoca maturitatii artistice.¹ Cand a debutat in presa, Nicolae Filimon dispunea deja de toate instrumentele meseriei de critic muzical. Dupa anul 1857 a trecut la cea de-a doua faza de imbogatire a cunostintelor profesionale impuse de condei, adica cercetari de tratate si monografii de specialitate, calatorii de documentare peste hotare, legaturi cu presa muzicala din strainatate, participari intense la viata artistica din capitala tarii, contacte directe cu muzicienii epocii, studii speciale in Arhivele Statului pentru lamurirea problemelor trecutului nostru artistic.²


Pana la acest stadiu artistic, Nicolae Filimon face primii pasi in universul artei sunetelor ca psalt la strana bisericii Enei din Bucuresti. Criticul literar George Calinescu descrie viata de cantaret de strana a lui Filimon astfel: „Pe langa ceata lui Anton Pann si a psaltilor lui, se pripasi un copilandru, nalt, rumen, sprintenel, cu plete de tarcovnic, aspirant la preotie dar stiind bine pe dinafara ariile cantate in sala Slatineanu. Acesta este N.M. Philemon, fiu al preotului apoi protopopului Mihai sin Filimon de la biserica Ienii si al preotesii Maria, al treilea intre cinci copii( Barbu, Ecaterina, Nicolae, Elena, Elisabeta), nascut in 6 septembrie 1819 ( Barbu, n. 10 iulie 1813, m. 18 noiembrie 1872, a fost muncitor; Ecaterina, n. 24 februarie 1817, a murit de tuberculoza la 22 august 1864). Din faptul ca Nicolae se joaca pe Mineie, Penticostare si alte carti sacre, iscalindu-se cu felurite nume, mai toate cu puncte de plecare in “ popa” ( Nicolae Popescu, N. Pop, N. Popovici, N. Papadopol, N. Popidos, Nicolaos Papadonat, N. Mihaescul, N. Filimonescul, N. Filimonidu), s-a nascut banuiala ca N. Filimon a urmat colegiul Sf. Sava, intrucat un N. Papadonat( fiu de lipscan, locuind la Sf. Ilie, pe podul Calitii) urmeaza clasa I de umanioare in 1831-1832 si a doua in 1833.” ³ Daca mediul muzical al bisericii Enei ( Ienii) i-a oferit lui Nicolae Filimon posibilitatea de a se instrui in arta sunetelor de timpuriu, de a studia limba greaca si de a invata notatia muzicala psaltica dupa “sistima noua”, adica dupa marea reforma a lui Chrisant de Madyt, in schimb, contactul cu protipendada epocii, cu cei mai celebrii psalti si lautari din Bucuresti, i-au deschis orizonturi artistice care l-au propulsat in universul muzicii romanesti. Date despre activitatea ca psalt a lui Nicolae Filimon sunt relativ putine, ele fiind retinute din insemnarile autograf facute de acesta pe cartile de ritual folosite la strana bisericii Enei(Ienii).⁴


Unde si cu cine a studiat muzica psaltica? O parte dintre biografii lui sustin ca a fost un autodidact in cele ale muzicii. Ne alaturam parerii lui Viorel Cosma⁵ dar si parerii lui Gheorghe C. Ionescu ⁶, care sustin ca o influenta hotaratoare asupra formarii sale intelectuale si muzicale a avut-o Anton Pann si cercul de muzicieni psalti ai acestuia, cum ar fi dascalul Chiru cantaretul bisericii Enei, Unghiurliu, Costache Chiosea. Mihail Poslusnicu ne da informatia ca anumite cauze necuscute, l-au facut sa paraseasca “ aceasta sfanta profesie; caci motive profane se vor fi amestecat, poate fara voia cantaretului, in armonia nasala a glasurilor bisericesti, aducand concediare acestui extraordinar psalt.”⁷ Parasind “scena sacra” a muzicii bisericesti, Nicolae Filimon intra in contact cu muzica clasicilor occidentali intr-o vreme cand in capitala tarii muzica „evropieneasca” abia se auzea. În casele boieresti, cum ar fi casa Barcanestilor, se facea multa muzica, aici exista un clavecin si un pian unde se asculta muzica lui Händel, Bach, Mozart, Beethoven. Aici, Nicolae Filimon cunoaste obiceiurile si manierele boieresti relevate cu multa maiestrie literara in romanul Ciocoii vechi si noi. În ziarul Dambovita publica disputa pe care a avut-o cu violonistul P.G.Nitescu, care-i reprosa lipsa studiilor muzicale.⁸ În raspunsul sau Nicolae Filimon se refera la Şcoala de muzica vocala si instrumentala, din cadrul Societatii Filarmonice, pe care a frecventat-o. La aceasta scoala invata notiunile de tehnica muzicala, conturand pregatirea profesionala a criticului muzical de mai tarziu, precum si a instrumentistului flautist, instrument care era la loc de frunte la aceasta scoala. Din documentele vremii reiese faptul ca profesor de muzica instrumentala era Ferlendis, teoria muzicii era predata de Ion Wachmann, ajutat mai tarziu de violonistul Ludwig Wiest, adus in tara in anul 1838 de la Viena, bun prieten cu Nicolae Filimon.⁹


George Calinescu aminteste in cunoscuta Istorie literara ca Filimon era corist in „trupa madamei Henrieta Karl si flautist in orchestra, rau platit de impresarul Papa Nicola”.¹⁰ Aceiasi informatie o gasim si la Georghe C. Ionescu,¹¹ ceea ce il determina pe maestrul Viorel Cosma sa afirme cu toata certitudinea ca Nicolae Filimon avea o pregatire muzicala superioara, disparand astfel umbra de necuscut din biografia artistica, debutul sau in teatrul lirico-dramatic, iar mai tarziu in presa.¹² Înarmandu-se cu temeinice cunostinte muzicale, imbratiseaza si cariera de profesor, platit cu o leafa de 2400 de lei anual.¹³ Deasemenea, George Calinescu il descrie in felul urmator: “Concertele si auditiile de opera italiana au fost atat de frecvente si mai bine-zis normale intre 1840-1850, incat un psalt destept, cu ureche buna, putea sa-si faca educatia muzicala. Filimon- spune Ghica – era poreclit de prieteni, „Malai mare” fiindca umbla dupa mancare buna, placandu-i in mod deosebit ciorba de stiuca fiarta in zeama de varza acra cu hrean, iahniile, plachiile, crapul umplut cu stafide, curcanul pe varza indesat cu castane si purcelul fript. Altfel era o fire blanda, vesela si nepasatoare.”¹⁴


Cariera de profesor imbratisata de Nicolae Filimon a fost de scurta durata, fiind legata de Asezamantul horal, sau de vreo alta scoala de cantateti bisericesti. Anul 1842, este anul cand din Cernauti au sosit in tara mai multi cantareti sub conducerea Mariei Tereza Frisch, fara formatie orchestrala, pentru a sustine stagiunea muzicala, alaturi de muzicienii romani si straini. Arhiva istorica centrala bucuresteana reliefeaza faptul ca, una dintre clauzele contractuale obliga pe impresarii straini sa acorde sprijin artistilor romani, perioada in care Filimon a pasit in lumea artistica lirica ajutat de dirijorul operei, Ludwig Wiest, prietenul sau.¹⁵ Astfel, la data de 1 iunie 1845, Nicolae Filimon se angajeaza corist in ansamblul Operei italiene al „madamei Henriette” din Bucuresti, pentru ca din decembrie acelasi an sa treaca in orchestra unde va canta la flaut.¹⁶ Din documentele vremii, reiese faptul ca N. Filimon a fost ucenicul celor doi mari virtuozi din Bucuresti la acea vreme, Michael Folz ( flautist) si Ludwig Wiest (violinist), care prin anul 1850 erau foarte apreciati de catre publicul bucurestean. Aceasta asertiune este intarita de mai multe articole aparute in presa capitalei, care anuntau ca flautistul Michael Folz, s-a bucurat de un prestigiu deosebit din partea publicului bucurestean.¹⁷ Intrat in orchestra Operei italiene, tanarul flautist Filimon, a inteles nevoile si aspiratiile de afirmare ale instrumentistilor romani, patrunzand profund in miezul problemelor care-i framantau pe cantareti, pe instrumentisti si pe ceilalti membrii ai orchestrei. La intrebarea de ce a ales ca instrument flautul, renumitul muzicolog Viorel Cosma, este de parere ca Nicolae Filimon si-a ales acest instrument, deoarece, „ flautul fiind un instrument de melodie, capabil sa-l ajute in descifrarea imediata a partiturilor, i-a devenit un auxiliar in pregatirea viitoarei sale activitati.”¹⁸ Fiind alaturi de ideile innoitoare de libertate si independenta nationala ale revolutionarilor de la 1848, se apropie de conceptia inaintata a marelui revolutionar si istoric Nicolae Balcescu, intelegand ca infrangerea Revolutiei din Ungaria s-a datorat lipsei unui front comun al natiunilor oprimate impotriva imperiului habsburgic. Iata ce scrie in ziarul Nationalul din 1860, cu prilejul reprezentarii operei Hunyadi László de Ferenc Erkel : “ Ungaria si Romania ce infruntara mult timp furia fiilor lui Mahomed, astazi cazute din antica lor splendoare, se privesc una pe alta cu ochii plini de lacrimi si pare ca isi zic : la ce grad de marire am fi ajuns noi astazi, de nu ne -am fi sfasiat una pe alta ca tigrii desertului.”¹⁹


Intrebarea unde a invatat Nicolae Filimon muzica, este obsesiva nu numai pentru G. Calinescu²⁰, ci si pentru Nicolae Vatamanu, care intr-un articol din revista Viata Romaneasca, spune: “Singura marturie in aceasta privinta ne-o face scriitorul insusi; dar din pacate nu ne lamureste prea mult. Un tanar violonist, P. G. Nitescu, suparat de oarecari observatii pe care le primise din partea criticului, l-a somat sa-i raspunda la ce scoala si cu ce profesori invatase, pentru a-si permite sa-l mustre astfel. Nicolae Filimon i-a dat urmatorul raspuns: “ D-voastra cunoasteti acea scoala si o apreciati. Este modesta scoala din Bucuresti si esperienta ce ne-ati vazut facand pe bancile orchestrei de la Teatrul Italian in timp de doisprezece ani(…). Profesorii mei au fost artistii cei mari, cei care au trecut prin teara noastra (…) si mai cu seama d. L. Wiest, stimabilul nostru virtuos in violina”.²¹ Şcoala la care se refera Filimon era fara indoiala Horul vocal , infiintata de rusul Vissarion in anul 1836, care s-a mai numit si Horul trupei vocale, Horul cintaretilor Stabului, Asezamantul horal, ramanand permanent sub conducerea arhimandritului rus Vissarion, fost preot de regiment si ramas dupa una dintre campanii la Silistra. „El injghebase acolo un cor armonic bisericesc, dupa modelul rusesc, pe care auzindu-l Alexandru voda Ghica,la inapoierea de la Constantinopol unde mersese pentru investitura, ii placuse.Vissarion a venit la Bucuresti si la 6 septembrie 1836 a fost primit in ostire ca preot al Ştabului si cu leafa de capitan.”²²

 

Dupa patru ani de la infiintarea corului (1841), trupa vocala numara sase cantareti mari si 18 copii mici, iar in 1842, numara 17 persoane.²³ Se intelege, ca dintre membrii trupei muzicale faceau parte si unii cantareti de biserica, care erau deprinsi cu muzica. Credem ca Nicolae Filimon a studiat muzica la scoala lui Vissarion, intre anii 1836-1837, pe cand era cantaret la biserica Enei, fiind platit la inceput cu o leafa de opt sute pe an, iar cand a absolvit scoala lui Vissarion, era platit cu o leafa mai mare, fiind „cantaret absolut”.²⁴ Daca privim asupra spectacolelor, concertelor, artistilor si formatiilor ascultate de Nicolae Filimon in cele trei luni de calatorie in strainatate, ne dam seama cu usurinta cat de setos a fost in largirea orizontului culturii muzicale si mai ales ce perspective artistice i-a deschis in cariera sa de critic muzical aceasta cercetare documentara in Europa: Budapesta, Viena, Praga, München, Milano, Bergamo, Florenta.În urma acestei calatorii, publica o seama de foiletoane, adunate intr-un volum:Excursiuni in Germania meridionala. În cursul acestei calatorii pare sa fi izbucnit mai puternic si adevaratul scriitor din Filimon. “Legate de calatorie sunt primele sale incercari literare: nuvela Frederic Staaps, cu unele lungimi, de un romantism si conventionalism pe alocurea mult exagerat, dar marturisind credinta fierbinte a scriitorului in nobletea luptei pentru libertatea patriei, la aceasta adaugandu-se nuvela Matea Cipriani.”²⁵ Desigur ca la Bergamo, orasul lui Donizetti, a mers la mormantul marelui compozitor, a tinut un moment de reculegere, apoi a urmarit la opera lucrarea lui Rossini, Moise, de a carei interpretare a ramas incantat. Avand un bogat bagaj de cunostinte, carti, note muzicale, librete de opera, partituri, Nicolae Filimon s-a intors in tara prin zona Banatului, unde a ramas impresionat de traditia muzicala a acestui tinut si foarte entuziasmat de folclorul banatean. Acest lucru il determina sa scrie un articol optimist, Jocul banatean. Acest contact cu folclorul muzical, cu siguranta l-a stimulat in preocuparile sale de folclorist de mai tarziu. Din informatiile pe care le avem, se poate afirma fara sa gresim ca Nicolae Filimon a dispus de o pregatire profesionala remarcabila in domeniul folcloristicii romanesti. Daca urmarim cu atentie cronicile privitoare la muzica vodevilurilor bucurestene, precum si studiul Lautarii si compozitiile lor, ajungem la concluzia ca Filimon a abordat cu profesionalism si acest domeniu, atribuindu-i-se si denumirea de folclorist. „ Este cert ca prietenia tanarului Nicolae Filimon cu Anton Pann, Unghiurliu, Chiosea, Nanescu si cu alti vestiti lautari bucuresteni i-a inlesnit cunoasterea repertoriului si a instrumentelor populare. Prezenta criticului la diferite chefuri boieresti i-a facilitat contactul cu cele mai bune tarafuri din Tara Romaneasca, dar totodata si cu repertoriul grecesc al cantecelor de lume.”²⁶

Deasemenea, pe langa prieteniile pe care le-a stabilit cu diversi culegatori de folclor, un impuls hotarator catre notarea melodiilor populare, a venit si din partea lui Michael Folz, profesorul sau de flaut, care a publicat mai multe articole de folclor si pe care cu siguranta le-a avut si Nicolae Filimon in biblioteca sa. Totodata incercarile de compozitie in stil „national”, l-au stimulat in realizarea unei lucrari muzicale, La raul Vavilonului, manuscris pastrat azi la Arhivele Statului din Brasov, cu urmatorul titlu: „Aceasta melodie impodobita (compusa) de Kir Filimon este scrisa dupa cererea unui prieten pe ehul III.” Manuscrisul autograf provine din colectia profesorului Stinghe si se pare ca prietenul de care vorbeste Filimon, ar fi fost Gheorghe Ucenescu, cantaret de strana, actor, folclorist, profesor de psaltichie, autor de cantece cu caracter patriotic.²⁷ Ion Ionescu de la Brad i-a oferit lui Filimon un spatiu destul de larg in ziarul Teranul roman, jurnal politic, economic, literar si comercial, unde a publicat folclor literar, incepand cu data de 14 ianuarie 1862, pana la 23 decembrie 1862. ²⁸ Urmarind minutios originea conceptiei despre folclor a lui Nicolae Filimon, poate ca vom gasi un raspuns satisfacator privind si data cind si-a pus problema primelor culegeri populare. Simtind un imbold interior pentru culegerea folclorului nostru de pretutindeni, el insusi iscodind izvoarele de peste Carpati, tocmai din Italia, nu facea decat sa aplice practic la specificul activitatii sale ideile de unitate nationala care vor preceda actul istoric de la 24 ianuarie 1859. Din aceste considerente, fixam inceputurile activitatii sale de culegator de folclor, chiar inainte de anul 1857. Imaginea culturii muzicale de care dispunea Nicolae Filimon poate ca nu ar fi existat daca, pe langa pregatirea profesionala la strana bisericii Enei ca psalt, apoi ca instrumentist si folclorist, nu am adauga experienta artistica a vietii muzicale aproape indinspensabila cuceririi capacitatii de judecata echilibrata, comparativa, a unui critic competent.²⁹ Iata ce spune George Calinescu despre criticul muzical Nicolae Filimon: „ Filimon este intaiul critic muzical roman in intelesul tehnic al cuvantului. Acest autodidact are o putere de exprimare profesionala eminenta. Nutrit la scoala italiana, plina de agilitate, coloriture si fiorituri, nu gusta fireste decat muzica melodica, insufletita de acel electrism divin ce pune in miscare secretele pasiuni ale inimii umane, pe Rossini, pe Bellini, pe Donizetti. E contra acelor melodii enigmatice, prin care unii cred ca descriu pasiunile animei. Mai toate ariile au o culoare incantatoare; nu e intr-insa nimic scolastic, nimic profund, nimic din acele dificultati surprinzatoare. Numai in I Lombardi, Verdi sare peste traditia lui Bellini si Donizetti, adoptand sistemul armonic al scolii germane, punand adica mai mult accent pe armonie decat pe melodie.”³⁰

Anul 1857 reprezinta anul debutului in critica muzicala a lui Nicolae Filimon. Foiletoanele sale din ziarul Nationalul, au deschis o epoca si au inaugurat o noua etapa in muzicologia romaneasca. Înca de la primele sale cronici muzicale, s-a simtit un nou stil artistic, literar, matur, elevat. Se poate sesiza a priori pregatirea profesionala, siguranta scrisului, personalitatea omului si artistului care are ceva de spus, asa cum nimeni pana atunci nu a indraznit si nici nu a facut-o. Iata ce scria Nicolae Filimon in ziarul Nationalul din 1858: “Criticul, fie teatral sau de orice alta specialitate, trebuie mai intai de toate sa fie bine initiat in specialitatea sa, sa studieze cu o profunditate subiectul ce voieste a critica si in expunerea criticii ce face sa arate adevarul, fara partialitate sau pasiune.”³¹ Din acest motiv, Filimon pretindea criticului muzical mai intai o temeinica initiere in specialitate. Dincolo de precizarea atitudinii sale cinstite, Nicolae Filimon se exprima clar in favoarea unei critici muzicale militante, chiar daca nu de putine ori, si-a atras ura celor aspru criticati. ³²

Socotind spectacolul un instrument de “ instructiune a poporului” capabil sa contribuie la “cultivarea facultatii lui muzicale, la dezvoltarea si rafinarea gustului sau, la intinderea cunostintelor despre adevarata melodie si armonie”³³ Sentimantul patriotic care l-a stapanit profund pe Nicolae Filimon, l-a facut sa i-a atitudine impotriva presei de specialitate din strainatate, care a incercat sa minimalizeze miscarea muzicala romaneasca. Din acest motiv, nu intamplator, unele foiletoane ale lui Nicolae Filimon au fost reluate in presa italiana. Ancorat in realitatea muzicii romanesti, autorul Ciocoilor vechi si noi si-a dezvaluit conceptia inaintata asupra functiei sociale a spectacolului, insistand pentru o dramaturgie nationala, originala, inspirata din realitatea poporului roman. Acest mod de a gandi strabate fiecare cronica a lui Nicolae Filimon ori de cate ori analizeaza o lucrare originala. Desi sustine atat de puternic repertoriul national, totusi rezolvarea problemei nu a privit-o unilateral, ci in stransa legatura cu promovarea valorosului repertoriu universal. Daca a solicitat insistent reprezentarea celor mai reprezentative lucrari clasice de la care autorii romani si publicul nu aveau decat de invatat, totusi a ramas neclintit impotriva localizarilor vulgare, a adaptarilor lipsite de sens si a traducerilor slabe.³⁴ Dincolo de caracterul documentar, cronicile sale muzicale, ofera cititorului si cercetatorului de azi o lectura placuta, interesanta, colorata, vie, asupra unei lumi apuse, mostenirea sa critica fiind un tablou, o fresca literara, dar totodata cel mai sigur si lesnicios fond de documentare muzicologica.³⁵

De altfel, valoarea criticii sale muzicale nu rezida numai in expunerea subiectului sau a datelor biografice ale compozitorului, ci in capacitatea muzicianului de a sesiza trasaturile specifice ale creatiei si interpretarii. În acest context, Nicolae Filimon nu a apelat decat la pregatirea sa profesionala, la inteligenta lui nativa si la deosebitul sau spirit de observatie. Pe langa preocuparile pur literare, Nicolae Filimon avea de luptat cu o terminologie de specialitate inca nedefinitivata si neimpusa publicului romanesc. Lui ii datoram o multime de termeni muzicali introdusi in circulatie pe tot parcursul secolului al XIX-lea. Bogatia de nuante in limbajul sau, pregatirea profesionala in domeniul criticii muzicale si dorinta de formare a unui nou limbaj in sanul celor care-l ascultau, i-au cerut sa invinga prejudecatile si sa faca pasul hotarator intr-un domeniu prea putin explorat de inaintasi. Din acest punct de vedere, Nicolae Filimon a intreprins o munca de pionierat in cercetarea muzicii romanesti, dar si in domeniul teatrului muzical. Desi a socotit izvorul de inspiratie al muzicii culte romanesti atat in muzica lautareasca, cat si in cea taraneasca, totusi a cerut compozitorilor sa elimine din creatia pretins populara elementele orientale si tiganesti, acestea fiind imprumuturi straine de structura intonationala proprie melosului nostru romanesc.³⁶ Activitatea multilaterala a lui Nicolae Filimon a stat multa vreme intr-un con de umbra, fiind scoasa la lumina abia in ultimul sfert de veac de catre istoricii literari si muzicologii nostri, care au cercetat cu multa migala si experienta profesionala viata si activitatea ilustrului critic muzical. Pentru creatia muzicala romaneasca, descoperirea si publicarea articolelor si studiilor semnate de Nicolae Filimon in presa italiana, ne-ar clarifica legaturile muzicianului cu patria cantaretilor, oferindu-ne totodata perspective concrete a ariei de raspandire a activitatii primului critic muzical roman.³⁷ La trecerea a 146 de ani de la moartea sa (19 martie 1865 in Bucuresti), putem afirma ca numele lui Nicolae Filimon se va afla in fruntea muzicienilor romani care au pus bazele artei noastre nationale, iar critica muzicala moderna s-a nascut odata cu foiletonul lui Nicolae Filimon din ziarul Nationalul, pe care l-a slujit cu abnegatie si deosebit profesionalism.

Parintele Ion Isaroiu

Abstract

The psalt, the folklorist and the musical critic Nicolae Filimon

In this work, the author highlights the personality of the first modern musical critic, Nicolae Filimon. Being a good connoisseur of the romanian church music Nicolae Filimon works in the field of the Romanian litterary and musical folklorism. During the eight years of publicistic activity Nicolae Filimon wrote very much with a firm regularity imposing a scientifical shape and a firm attitude to the whole musical publicistic field. The latest researches show that he studied the flute and the musical theory in a sistematical way in special schools, he worked as an instrumentalist in the Italian Opera orchestra in Bucharest for more than ten years he knew deaply the psaltic music and composed even church works such as At the Babylon river . In the same time Nicolae Filimon had a vast musical library, he gathered musical litterary folklor as a young man, he had an activity of a lectern singer up to 1857 when he be came a musical commentator at the National magasine defining his profile of professional musician in a artistical field publicaly unknonin one hundred years ago.

Keywords:

Musical, folklorist, litterary, publicistic, psalt.